Get Mystery Box with random crypto!

Avem, de asemenea, un bun potențial de creștere în relațiile e | 🇲🇩 Președintele Maia Sandu

Avem, de asemenea, un bun potențial de creștere în relațiile economice și comerciale, precum și în consolidarea contactelor sociale și culturale dintre țările noastre. Dar pentru asta avem nevoie de pace.

Stimate Domnule Președinte,

În pofida numeroaselor crize cu care ne confruntăm, vrem să dezvoltăm Republica Moldova, să consolidăm reziliența statului și să le oferim cetățenilor un parcurs și un viitor european. Războiul ne-a convins că nu avem timp de pierdut - trebuie să avansăm rapid spre scopul propus.

De aceea, pe 3 martie, Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană. Suntem pregătiți să depunem, în câteva zile, și a doua parte a chestionarului de aderare completat. Sperăm să primim avizul pozitiv al Comisiei Europene și al statelor membre la cererea noastră. Și pentru că Lituania a susținut mereu aspirațiile europene ale Republicii Moldova, contăm și acum pe sprijinul Dumneavoastră și al Guvernului de la Vilnius pentru obținerea statutului de țară candidat.

Știm că procesul de integrare europeană înseamnă, înainte de toate, foarte multă muncă. Acest proces înseamnă eforturi susținute, comune, ale instituțiilor publice, ale mediului de afaceri, ale societății civile și ale cetățenilor, pentru a aduce în ordine țara. Suntem pregătiți să lucrăm cu dăruire, atât timp cât va fi nevoie, în această direcție.

Alegerea noastră e Uniunea Europeană, pentru că Uniunea Europeană este, prin excelență, un proiect de pace, o familie pașnică și prosperă a statelor europene. Iar o țară mică și vulnerabilă, precum este Republica Moldova, s-ar simți mai în siguranță ca parte a acestei familii.

Domnule Președinte,

Mulțumim frumos Lituaniei pentru sprijinul constant oferit țării noastre în toți anii de Independență. Prețuim acest sprijin și dorim să consolidăm și creștem parteneriatul nostru bilateral. Dar pentru aceasta avem nevoie, acum, de pace. Și comunitatea internațională trebuie să facă totul pentru a opri ofensiva militară rusă și pentru a restabili pacea în țara vecină. Trebuie să oprim crimele și distrugerile războiului. Să dăm prioritate solidarității și ajutorului reciproc pentru salvarea vieților.

Să pledăm, zilnic, pentru acest lucru. Este datoria noastră față de oamenii din Ucraina, față de cetățenii noștri, față de generațiile prezente și viitoare care merită să trăiască într-o lume pașnică, liberă și prosperă.