Get Mystery Box with random crypto!

Marți și miercuri am participat la Congresul Partidului Popula | 🇲🇩 Președintele Maia Sandu

Marți și miercuri am participat la Congresul Partidului Popular European la Rotterdam, la invitația Președintelui PPE, Donald Tusk. La Congres, am continuat eforturile de convingere a oficialilor din statele membre ale Uniunii Europene să sprijine accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Am discutat cu șefi de state și guverne și demnitari din mai multe țări europene, precum și cu lideri de partide din familia politică a PPE.

- Moldova poate conta pe sprijinul PPE care ne va ajuta să deschidem ușa către Uniunea Europeană, pentru că împreună suntem mai puternici - am adresat acest mesaj plenarei Congresului PPE la Rotterdam, marți după-amiază;

- În marja Congresului, am avut o discuție bună cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, și Ministra austriacă pentru Europa, Karoline Edstadler. Le-am mulțumit pentru programele de îmbunătățire a calității vieții în Moldova și am cerut sprijinul Austriei pentru parcursul nostru european;

- Am avut, de asemenea, o întrevedere cu Președintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, cu care am discutat aprofundarea relațiilor moldo-cipriote, agenda de reforme interne a Moldovei și situația de securitate din regiune, în contextul războiului din Ucraina;

- Am discutat și cu Andrej Plenkovic, premierul Croației. Am vorbit despre efectele războiului din Ucraina asupra Moldovei și regiunii, despre sprijinul oferit refugiaților, despre reformele interne și angajamentul nostru de a avansa pe calea integrării europene. Contăm pe susținerea Croației, cea mai nouă țară membră a UE, pe această cale;

- Cu Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, am vorbit despre experiențele țărilor noastre în gestionarea fluxurilor de refugiați, despre cooperarea bilaterală și despre avansarea pe calea integrării europene a Republicii Moldova;

- Am vorbit, la Rotterdam, și cu șeful guvernului Letoniei, Krišjānis Kariņš, căruia i-am mulțumit pentru sprijinul constant oferit de țara sa Republicii Moldova în procesul de transformare democratică. Am agreat să aprofundăm în continuare bunele relații dintre țările noastre;

- M-am bucurat să-l revăd pe Prim-ministrul român Nicolae Ciucă, cu care avem o relație foarte bună de cooperare. România este un prieten de încredere, care sprijină ferm aspirațiile europene ale țării noastre;

- Cu Prim-Ministrul Slovaciei, Eduard Heger, am vorbit despre eforturile țărilor noastre de a ajuta cetățenii ucraineni afectați de război, am apreciat sprijinul slovac pentru transportatorii moldoveni și susținerea Bratislavei pentru accelerarea parcursului european al Moldovei;

- Am făcut un schimb de opinii cu Vincent Van Peteghem, Viceprim-ministrul și Ministrul Finanțelor al Belgiei, cu privire la angajamentele Republicii Moldova de reformare internă și de avansare în procesul de integrare europeană, în beneficiul oamenilor;

- Am avut o discuție bună și cu Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Externe al Olandei, Wopke Hoekstra, căruia i-am vorbit despre procesul de apropiere de UE și despre angajamentul nostru de a transforma Republica Moldova într-o țară pașnică, democratică și prosperă, o casă primitoare pentru cetățeni și un pol de stabilitate în regiune;

- I-am mulțumit Robertei Metsola, Președinta Parlamentului European, pentru susținerea continuă a Parlamentului European pentru Republica Moldova, foarte importantă pentru noi, și sprijinirea parcursului nostru european;

- Cu Johannes Hahn, Comisarul european pentru Buget și Administrație, am discutat debursarea asistenței macrofinanciare oferite de UE pentru depășirea consecințelor războiului și inflației, cu care se confruntă Moldova acum.

Am avut discuții bune cu Friedrich Merz, președintele Partidului Uniunea Creștin Democrată din Germania, cu Averof Neofytou, Președintele Partidului Mișcarea Democratică din Cipru, și cu Joseph Daul, ex-președintele PPE, un susținător sincer al Republicii Moldova;